Centrul pentru Dezvoltare Socială CEDES

            Proiectul intitulat Cetățenie activă pentru o bună guvernare locală transparentă, abordează guvernarea locală din România din perspectiva răspunderii aleşilor locali față de cetățeni. Prin acest proiect Centrul pentru Politici Publice și partenerii săi (Centrul pentru Dezvoltare Socială CEDES, Fundația Civitas pentru Societatea Civilă, Centrul de documentare și informare publică Iași, Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe) doresc să contribuie la analiza și evaluarea calității democrației și a actului de guvernare locală care rămân în continuare un domeniu slab explorat și, ca urmare, puțin înțeles la nivel național. La modul cel mai general, termenul de guvernare locală se referă atât la democraţia locală (alegeri, consilii, primari, status) cât şi la administraţia locală (servicii publice, de interes local sau mai larg).

(mai mult...)

 



 

STUDIUL ”Între detalii formale și semnificație democratică: o analiză a rapoartelor de activitate ale aleșilor locali”

 

Realizat de Asociația Centrul pentru Politici Publice din Cluj-Napoca și partenerii, Centrul pentru Dezvoltare Socială CEDES (Sighișoara), Fundația Civitas pentru Societatea Civilă (Odorheiu Secuiesc), Centrul de documentare și informare publică (Iași), Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe (București)  în perioada aprilie 2015-februarie 2016. (descarcă publicația...)


 

 

Forumul pentru o guvernare responsabilă, organizat la Cluj

 

„Modul în care rapoartele de activitate ale consilierilor județeni sunt sau nu sunt depuse relevă felul în care autoritățile înțeleg nevoia creării unui spațiu de dialog între autorități și comunitățile locale".

 

Am discutat despre transparență și responsabilitate în cadrul evenimentului ”Forum pentru o guvernare responsabilă” organizat în 7 aprilie 2016 la Cluj-Napoca de către Centrul pentru Politici Publice –CENPO prin proiectul ”Cetățenie activă pentru o bună guvernare locală transparentă” finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro). Valoarea totală a finanțării este de 67,486.63 Euro.

Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a găzduit peste 100 de participanți la eveniment, iar dialogul a urmărit teme care au vizat importanța transparenței în administrația publică locală.

Discuțiile de tip panel au avut ca temă de dezbatere standardele în comunicarea aleșilor locali cu cetățenii. Dezbaterea a fost moderată de Daniel Pop, președinte al Centrului pentru Politici Publice CENPO, iar invitații au fost: Mihai Lisețchi - secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Consultare Publică și Dialog Civic, Cristina Stănuș – conf. univ la Facultatea de Științe Politice din Sibiu, Ioan Hosu – prof univ. dr. Departamentul de Comunicare, Relații Publice și Publicitate, Martin Balogh – conf. univ. dr. Departamentul de Administrație și Management Public, Cosmin Marian - conf. univ. dr., Departamentul de Științe Politice, FSPAC, UBB.

Mihai Lisețchi a prezentat Memorandumul ”Creșterea transparenței și standardizarea informațiilor de interes public” și a subliniat importanța utlizării unui model standard în afișarea informațiilor de interes public pe website-urile instituțiilor pentru a putea fi accesate cât mai ușor de cetățeni.

Deoarece evenimentul a promovat, ca abordare, puterea exemplului, au fost premiate următoarele consilii județene pentru modul în care au afișat pe paginile de internet sau au pus la dispoziția cetățenilor rapoartele de activitate ale consilierilor județeni: Consiliul Județean Mehedinți - Premiul pentru transparență pro-activă, Consiliul Județean Vâlcea - Premiul pentru responsabilitate și Consiliul Județean Timiș – Premiul pentru colaborarea cu societatea civilă. Au fost înmânate și 3 premii pentru responsabilitatea în comunicarea cu cetățenii consilierilor județeni care au întocmit pentru anul 2014 rapoarte de activitate anuale care includ informații complete și relevante pentru cetățeni. Astfel, au fost premiați domnul Simion Crețu consilier în cadrul Consiliului Județean Alba, doamna Viorica Sandu - Consiliul Județean Galați și domnul Vasile Boloș – Consiliul Județean Mureș. Selecția premianților s-a realizat în urma studiului național ”Între detalii formale și semnificație democractică- O analiză a rapoartelor de activitate ale aleșilor locali 2012-2014”.

Finalizăm descrierea evenimentului citându-l pe domnul Vasile Boloș, premiat în cadrul evenimentului, care a precizat faptul că a scrie un raport de activitate înseamnă a scrie un raport de autoevaluare”.

 

Partenerii proiectului sunt: Centrul pentru Dezvoltare Socială CEDES (Sighișoara), Fundația Civitas pentru Societatea Civilă (Odorheiu Secuiesc), Centrul de documentare și informare publică (Iași), Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe (București).

 

Pentru mai multe informații despre proiect și rezultatele acestuia ne puteți contacta la adresa de e-mail info@cenpo, tel. 0264.35.44.55.

 

Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.